Baudelaire, Poetul Și Muza, Desen In Cărbune, Sec. Xix + Cartea „Flori Alese Din Les Fleurs Du Mal” (Al Philippide, 1957)

ID anunt: 486383 Adaugat pe data de: 05-07-2025, vizualizat de: 11 ori

Baudelaire, poetul și muza, desen in cărbune, sec. XIX + cartea „Flori alese din Les Fleurs du Mal” (Al Philippide, 1957)

Se vinde un tablou deosebit, și anume un desen în hașură de cărbune, cu adnotări în peniță, sec. XIX , cu dimensiunile 16,5x24,5cm, încadrat pentru expunere în ramă și passe-partout cu dimensiunile maxime de 24,5x37,5cm.

A aparținut in ultimii aproape 80 de ani unei singure familii, dar, din păcate, nu se mai știe istoria exactă a acestei lucrări de dinaintea de-a ajunge aici. Desenul poate, în egală măsură, să fi fost făcut de către un artist francez contemporan cu poetul sau - de ce nu? – de către un pictor român aflat la „școale înalte” în Parisul boem al sfârșitului de secol al XIX-lea. Lucrarea are o mulțime de elemente de clasificare, datare și identificare, atât a autorului, cât și a personajelor prezentate. În lipsa competențelor necesare în domeniu, las elucidarea acestora celor în cunoștință de cauză.

Tabloul se vinde împreună cu volumul de versuri „Flori alese din Les Fleurs du Mal” scos în 1957. Cartea este o selecție de poezii din celebrul volum `Les Fleurs du Mal` (Florile Răului) al lui Charles Baudelaire.
Prefața și traducerea au fost făcute de Al. Philippide. Volumul cuprinde 2 facsimile și 17 desene de Baudelaire. Cartea a fost scoasă de Editura de Stat pentru Literatură și Artă. Responsabil de carte a fost Romulus Vulpescu.
Cartea are 152 pag. Se prezintă foarte bine în interior, are doar coperțile deteriorate de timp (vezi foto).

PREDAREA se face NUMAI PERSONAL sau unei persoane delegate de către cumpărător, în BUCUREȘTI.
NU se expediază. NU INSISTAȚI.

................

„...vreau să încerc să arunc o lumină asupra misterului central al vieții lui Baudelaire: lunga și pasionala sa aventură cu femeia pe care o numea Venus-ul său Negru, Jeanne Duval. Cei mai improbabili iubiți din literatură au trăit împreună timp de douăzeci de ani, începând cu 1842, într-o relație care l-a distrus pe Baudelaire ca bărbat, dar l-a transformat într-un mare poet. Femeia care a devenit o forță atât de creativă și disruptivă în viața lui Baudelaire a fost o frumusețe creolă voluptuoasă, ale cărei origini sunt la fel de misterioase precum efectul hipnotic pe care l-a avut asupra tânărului poet. Majoritatea istoricilor concluzionează că provine din Caraibe, posibil din Haiti, urmașă a unei căsătorii mixte, poate între un plantator francez și o sclavă. Ceea ce știm este că a ajuns la Paris în 1840, când avea în jur de douăzeci de ani. Baudelaire a văzut-o pentru prima dată pe Venus Neagră pe scenă, într-un mic club de cabaret de la capătul inferior al bulevardului Champs Élysées, într-o seară. Ea a avut doar un rol de o singură replică, dar a fost suficient. El a fost captivat. A doua zi, ea a fost de acord să se mute în apartamentul lui de pe Île Saint-Louis. Nu a trecut mult timp până când Duval i-a prezentat iubitului ei opiu, pe atunci consumat la modă sub formă lichidă sub formă de laudanum. El a devenit rapid dependent, iar cei doi îndrăgostiți au început un stil de viață extravagant care a epuizat rapid averea substanțială pe care Baudelaire o moștenise de la tatăl său. Duval a început, de asemenea, o lungă serie de aventuri în care ea l-a trădat atât cu prietenii lui, cât și cu străini. De ce a rămas atunci Baudelaire cu ea? De ce a spus, în timp ce murea, că avusese doar două responsabilități în viață – față de arta sa și față de Venus-ul său Negru? Mai presus de toate, ce l-a inspirat pe poet la Jeanne Duval să plaseze în centrul romanului „Florile de rău”, ciclul de poezii senzuale care sunt despre ea și o descriu în termeni expliciți? A fost oare doar pofta pentru o femeie voluptuoasă care a atras atenția tuturor celor care o vedeau? Poeziile sale ne spun că a fost captivat de senzualitatea ei, de sânii ei proeminenți, de șuvițele ei lungi și negre și de ochii întunecați pe care i-a descris ca fiind „coșuri negre care scot foc și fum din cuptorul sufletului ei”. Istoria nu a fost blândă cu Jeanne Duval. Criticii literari și biografii lui Baudelaire au considerat-o o desfrânată, o târfă și puțin mai mult decât o hoață și o prostituată. Dar până în ziua morții, Charles Baudelaire a rămas loial Venerei sale Negre. Chiar și pe patul de moarte, încerca să împrumute și mai mulți bani pentru a-i plăti facturile medicale. Jeanne Duval nu era o proastă, în ciuda denigrărilor pe care le-a primit atât din partea contemporanilor săi, cât și din partea istoricilor literari de atunci încoace. Ea a înțeles că izvorul artei creative a lui Baudelaire se afla în amintirea plăcerilor senzuale din copilărie, când el și mama sa văduvă își petreceau fiecare oră împreună. Într-o poezie celebră care avea să fie interzisă, „Les Bijoux”, poetul descrie aproape cu disperare plăcerea sa de a vedea lumina refractată prin bijuterii pe pielea brună a iubitei sale, de a auzi muzică ușoară în timp ce bijuteriile ei se mișcau pe corpul ei gol și de aromele delicate pe care le simțea inhalând parfumul lăptos al sânilor ei. Dar, fie că știa sau nu, Duval era mult mai mult decât o amintire a amintirilor parfumate din copilăria lui Baudelaire. Ea i-a trezit sentimente de milă, disperare, poftă și trădare – temele dominante din Les Fleurs du Mal. Poezia lui Baudelaire izvorăște din colțurile întunecate ale inimii umane și ne arată rușinea, mizeria și viciul pe care le-a găsit acolo. El recunoaște fragilitatea umană și puterea răului, motiv pentru care este atât de nepopular printre gânditorii liberali ai secolului al XIX-lea care credeau în bunătatea esențială a omenirii. După cum spunea unul dintre contemporanii săi: Dante a vizitat iadul o singură dată – Baudelaire a venit de acolo. Și pe scena unui mic teatru de cabaret, la capătul greșit al Champs Élysées, ar fi putut vedea forțele gemene ale divinului și diavolului personificate în forma elegantă a unei actrițe necunoscute. În Duval a găsit cu siguranță mijlocul de a-și aminti de anii de copilărie din paradis. Fără ea, cred că ni s-ar fi refuzat gloria piesei Les Fleurs du Mal. Și, așa cum spunea T.S. Eliot, fără acea poezie, ar fi fost lipsit de inspirația pentru propria sa capodoperă, „Țara pustie”. Așadar, influența unei femei semi-analfabete, a cărei viață și moarte sunt în mare parte misterioase, se reflectă de-a lungul anilor. Nimeni nu este îndreptățit să o judece pe Jeanne Duval, din moment ce Baudelaire a fost capabil să o înțeleagă și să o ierte. Cel mai bine este să ne gândim la ea așa cum fusese în zilele tinereții sale înflăcărate, când i-a aprins pasiunea care este responsabilă pentru magnificul ciclu de poeme de dragoste senzuale.” Théodore de Banville - „Lettres chimériques”